Inspectoratul Şcolar al Municipiului București a publicat lista grădinițelor de stat care vor fi deschise în timpul vacanței de vară. Un număr de 20 de unități de învățământ preșcolar din Bucuresti, printre care şi două unităţi din Sectorul 6, vor primi copii și pe perioada verii.

Propunerea de a păstra grădiniţele deschise şi în timpul vacanţei de vară vine în sprijinul părinţilor care nu au, de cele mai multe ori, cu cine să lase copii, această variantă fiind la îndemâna oricui. Atenţie însă, nu toate grădinițele au program pe toată durata vacanţei, unele fiind deschise doar o lună, iulie sau august.

Grădiniţa nr.170 şi Grădiniţa nr.246 sunt cele două unităţi din Sectorul 6 ce vor fi deschise şi în lunile de vară, ambele fiind amplasate în zona Cora-Lujerului. Grădiniţa nr.170 va funcţiona doar în luna august (1 – 31 august 2019), iar Grădiniţa nr.246 va fi deschisă în intervalul 1 iulie – 31 august 2019. Deoarece locurile sunt limitate, Inspectoratul Şcolar al Municipiului București vă sfătuieşte să nu lăsaţi înscrierile pe utlima sută de metrii.

Puteţi consulta lista cu toate unitățile de învățământ din Municipiul Bucureşti aici: lista completa